Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Cum să fac din viața mea un Carmel?

Cum să fac din viața mea un Carmel? Mi-am pus această întrebare de multe ori, dar astăzi am încercat să formulez un răspuns în cadrul predicii pe care am ținut-o la liturghia de hram de la biserica „Sf. Fecioară Maria de pe Muntele Carmel” de la mănăstirea carmelitană din Ciofliceni (Snagov, București).

Unul dintre ascultătorii mei (A.S.) atenți, căruia îi mulțumesc pe această cale, a rezumat structura predicii sau condițiile pentru a deveni un Carmel – o Grădină a lui Dumnezeu în trei puncte: 1) Caută-l pe Dumnezeu în fiecare zi! Asta să fie prioritatea ta între activitățile zilnice! 2) Să o ai pe Maica Domnului de protectoare și să stai împreună cu ea sub crucea lui Isus! Cu alte cuvinte să nu fugi de suferință, de cruce! 3) Să-ți asumi rugăciunea ca forță ce poate să transforme totul în lume! Sunt de acord cu acest rezumat. Asta am vrut să spun credincioșilor prezenți la Ciofliceni în 15 iulie 2018.

Cât privește arhitectura, biserica este construită în spirit ecumenic, la propriu și la figurat, pentru că este rezultatul imaginației și a împărtășirii ideilor a trei arhitecți: unul catolic – arh. Andrej Stefancic, din Slovenia, și alți doi ortodocși – arh. Tudor Rădulescu și arh. Ion Rădulescu, din România. Acești trei arhitecți au reușit să armonizeze mai multe stiluri românești de construcții monahale cu tradiția carmelitană din apus. În interior biserica conține mozaicuri de o frumusețe rară, realizate de părintele iezuit Marko Rupnik, reprezentând scene din viața profetului Ilie, părintele fondator al ordinului carmelitan, dar și multe alte secvențe din viața lui Isus și unor sfinți carmelitani. Calea Crucii este un comentariu la sfârșitul suferind al vieții pământești a lui Isus cu texte din Cântarea Cântărilor. Este ceva de-a dreptul emoționant! Altarul este mozaicat complet și redă în piatră și culoare nunta mistică a Bisericii și a fiecăruia dintre noi, ca membre ale Bisericii, cu Christos, Mielul și Regele nostru. Deoparte și de alta a imaginii centrale, Christos încoronând fecioara, care simbolizează Biserica și sufletul fiecărui credincios, se află sfinții tradiției carmelitane: Sfântul profet Ilie pe Muntele Carmel, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Tereza de Avila, Sf. Ioan al Crucii, Sf. Tereza a Pruncului Isus, Sf. Edith Stein, dar și câțiva sfinți cu amprentă locală: Fer. Vladimir Ghika, sf. Elena, precum și sf. Ioan Paul al II-lea, cel care i-a încurajat pe călugării carmelitani de la Verona, din Italia, să vină în România și să cultive carisma lor printre credincioșii catolici din țara noastră. Au venit și au ales Bucureștiul. Biserica a fost deschisă în anul 2014 și consacrată în 2015 de I.P.S. Ioan Robu. Mulți critici de artă sunt de părere că în lumina raportului arhitectură și credință, biserica de la Ciofliceni este cea mai reușită dintre construcțiile religioase moderne din Europa. Aici se organizează multe evenimente cultural-religioase, exerciții spirituale, cursuri de formare a credinței etc. Mai multe detalii găsiți pe site-ul: www.carmelitanisnagov.ro

Mai jos puteți să ascultați predica de la sărbătoarea hramului. A fost cam lunguță, dar oamenii mă invitau prin atenția și privirile lor să le spun mai multe lucruri despre spiritualitatea și carisma carmelitanilor. Părinților carmelitani, vă mulțumim că ați venit în România și dați mărturie despre primatul absolut al lui Dumnezeu în viața omului!

Dragi prieteni, dacă aveți drum spre Ploiești, sau invers spre București, nu ezitați să vizitați mănăstirea de la Ciofliceni, urmați indicatorul pentru Snagov. Veți pleca de acolo cu „bateriile” încărcate! Garantat!

  • 15 iulie 2018
Unde sunt Profeții prevestitori ai Milostivirii?

Unde sunt profeții prevestitori ai Milostivirii divine? Aceasta a fost întrebarea care mi-a venit în minte după ce am terminat de citit Evanghelia propusă pentru duminica de astăzi, 8 iulie 2018. După cum am auzit din fragmentul proclamat din Evanghelia după Marcu, mesajul de mântuire transmis de Isus în sinagogă nu a fost luat în serios de nazariteni, ba mai mult l-au alungat „cu mânie” (Lc 4, 28) din oraș pentru un motiv simplu: pentru că le-a vestit începutul Anului de milostivire al Domnului, apropierea iminentă a Împărăției lui Dumnezeu și condiția/bilet de intrare în Împărăție, și anume convertirea. Neîncrederea manifestată față de Isus și refuzul mesajului său au luat forme agresive: toți cei din sinagogă l-au scos din cetate și l-au fugărit până au ajuns pe buza unei prăpăstii; acolo trebuia să cadă și să moară. Dar Isus nu a căzut în prăpastie și, „trecând prin mijlocul lor”, a plecat mai departe spre Cafarnaum (cf. Lc 4, 30). Cu toate acestea Domnul nu s-a supărat pe oamenii din orașul său, nu s-a răzbunat pe ei, nu le-a vorbit cu asprime, chiar dacă l-a durut comportamentul lor. Evanghelistul spune că a rămas uimit de necredința/neîncredrea lor. Și încă ceva: că Isus a făcut puținul bine pe care îl putea face: a vindecat câțiva bolnavi (cf. Mc 6, 5).

Și în zilele noastre se întâmplă plus minus același lucru. Printre altele, Evanghelia nu este primită de concetățenii noștri, nu pentru că ar fi rea în sine, ci și din cauza neîncrederii pe care o au față de slujitorii sau vestitorii ei. Acesta este unul dintre motivele pentru care nici un preot romano-catolic nu ajunge paroh sau vicar în satul/orașul lui natal. Astăzi, vestitorii Evangheliei sunt priviți cu suspiciune: fie că este vorba de mesagerii calificați, instituiți ierarhic, cum sunt diaconii, preoții și episcopii, fie că este vorba de creștinii obișnuiți, care au misiunea de a vesti Împărăția lui Christos în virtutea botezului primit. Într-adevăr, trebuie să recunoaștem că trăim într-o lume sucită, greu de înțeles. Pe de o parte omul de lângă noi nu se descurcă singur în a găsi drumul care-l duce spre binele său integral, câteodată cere ajutorul; pe de alta, dacă încerci să-l ajuți și să-i arăți drumul vieții împlinite, atunci devine neîncrezător și rămâne la ceea ce știe sau la ceea ce a auzit de la „televizor”, refuzând ajutorul martorilor credibili. Evident că nu poți face nimănui un bine cu sila. Omul trebuie să fie cooperant și dialogant cu vestitorul Evangheliei, cu slujitorul Milostivirii divine, altfel nu poate intra și nu poate cunoaște împărăția lui Dumnezeu, care este împărăția iertării, a păcii, a dreptății, a adevărului și a libertății.

În timpul liturghiei de astăzi câțiva bebeluși s-au simțit foarte bine în mijlocul nostru. Unul dintre ei l-a lăudat pe Dumnezeu plângând, altul s-a rugat alergând în toate direcțiile, altul chiuia de bucurie prin fața altarului, altul alterna momentele de plâns cu cele în care alerga: când părinții îl luau în brațe plângea, când îl lăsau liber se bucura și alerga zâmbind. Mi-a plăcut foarte mult această atmosferă de liturghie împrospătată de prezența energică și dinamică a copilașilor. Felicitări părinților care își aduc copii la biserică când sunt mici. Oare nu ar trebui să-i aducă și când sunt mari? Da, asta este Biserica lui Dumnezeu și așa trebuie să fie orice Biserică a lui Dumnezeu: un loc în care fiecare om se simte liber, chiar și atunci când este bebeluș.

Mai jos puteți să ascultați predica de azi, 8 iulie 2018:

  • 8 iulie 2018
Femeia este egală cu bărbatul în demnitate

Faptul că femeia este egală cu bărbatul în demnitate, sau că nu este așa, se discută și se propune doar în societățile care au avut sau au de-a face cu creștinismul. Într-adevăr în istoria omenirii lucrul acesta a fost introdus pentru prima dată de Isus Christos, atât prin cuvinte, cât și prin fapte. Potrivit Evangheliilor Isus a dialogat deseori cu femeile și le-a ajutat când i-au cerut ajutorul. Femeile au avut un rol important în viața lui Isus: la naștere, la moarte, la înviere. Dar și în timpul vieții publice ele au stat alături de Isus, fiind protagonistele multor minuni publice: vindecări excepționale de boli incurabile, revenirea la viață a unor copii morți, mântuirea sufletelor năpăstuite de acțiunile diavolului, redobândirea speranței prin participarea la iubirea lui Dumnezeu față de oameni, recâștigarea unui statut egal în demnitate cu bărbatul într-o societate masculinizată etc. Spre deosebire de bărbații care au beneficiat, la fel ca femeile, de minunile lui Isus, ele nu l-au uitat, i-au fost recunoscătoare și l-au urmat pe drumul Crucii, pe Calvar, sub Cruce, chiar și la mormânt unde au sosit în dimineața Învierii. Din vremea lui Isus și până azi, discipolii lui au susținut schimbarea de mentalitate și de comportament față de statutul femeii în casă, în societate, în biserică, schimbare care a fost inaugurată de Domnul Isus, astfel încât putem spune că egalitatea în demnitate între femeie și bărbat este rodul umanismului creștin. Desigur, aici nu este vorba de acțiuni de uniformizare a societății sau a speciei umane, de omogenizarea comportamentelor, stilurilor de viață și a relațiilor dintre bărbați și femei, adică nu se susține ștergerea diferențelor dintre femei și bărbați, ci de salvgardarea particularităților fiecăruia și respectarea egalității în demnitatea lor personală și transcendentă.

Din păcate marginalizarea femeii continuă și în zilele noastre, chiar dacă s-au făcut pași importanți în promovarea demnității ei. Se înregistrează în continuare multe cazuri de reducere a femeii la obiect de plăcere pentru bărbat nerecunoscându-i-se decât rolul de soție și de mamă; se practică în România de azi un fel de discriminare mascată la angajare, fie în zona rurală, fie în orașe; există instituții și patroni privați de presă care instrumentalizează părți ale corpului femeilor cu dorința de câștig cu orice preț etc. Și, iarăși din păcate, atitudinea pe care a avut-o Isus față de demnitatea femeii, în general, și față de statutul ei public, în special, nu mai este împărtășită acum la început de secol XXI de acei creștini care rămân pasivi, indiferenți, fără reacție sau devin co-interesați în fața multelor feluri de marginalizare a femeilor. Mai multe detalii despre această problemă puteți afla ascultând predica postată mai jos:

  • 1 iulie 2018
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Omilie

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare veche și trăită cu bucurie de credincioșii creștini din secolul al IV-lea și până în zilele noastre. Spun că este o sărbătoare celebrată cu bucurie și astăzi, pentru că așa arătau chipurile credincioșilor ce au participat în această duminică la sfânta liturghie din catedrala sf. Iosif la ora 12. 15: chipuri senine, zâmbitoare, liniștite, pătrunse de o bucurie sfântă. Deși a început vacanța pentru cei mici și multe familii au plecat la țară sau în alte locuri de recreere, catedrala era plină de lume.

Două lucruri mi-au rămas în suflet după terminarea liturghiei și încă mai meditez asupra lor. Le prezint în continuare cu speranța că veți interveni și dumneavoastră care ascultați omilia sau citiți aceste rânduri. Mai întâi, o doamnă care participase la liturghia de azi, cunoștință veche din parohia sf. Tereza a Pruncului Isus, mi-a spus că i-ar place ca la această liturghie de la 12.15 să intervină și corul, nu doar orga, atunci când este permis, evident. M-a întrebat dacă am ceva împotriva liturghiilor la care cântă corul, orga și alte instrumente. Am asigurat-o că nu am nimic împotrivă. „Dimpotrivă, îmi plac foarte mult”, i-am răspuns. „Și atunci de ce nu se cântă?”, a continuat fosta mea enoriașă pe un ton foarte hotărât. „Acesta a fost profilul liturghiei stabilit de Arhiepiscop și parohul catedralei cu mai mulți ani în urmă; și de atunci a rămas așa”, i-am zis. Doamna a intervenit repede: „Și ce? Nu se mai poate schimba? Dacă veți schimba profilul liturghiei, să știți, numai aici aș veni!”. „Voi încerca să-i spun Arhiepiscopului, dar trebuie să-i spuneți și dumneavoastră. Altfel, dacă cer numai eu, nu se va schimba nimic”, am continuat eu. „Ok. Așa voi face”, mi-a zis doamna și a plecat destul de nemulțumită. Da, cred că se poate schimba acest aspect al liturghiei de la 12.15, dacă și credincioșii vor să se schimbe.

Al doilea lucru care mi-a dat de gândit a fost grupul mic de voluntari al Ordinului Suveran de Malta din București pe care l-am văzut prezent la o mică recepție, tot azi, după sfânta liturghie de la 12.15. Printre voluntari am constat, cu multă satisfacție, totuși, că erau prezente și câteva studente de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București. Ordinul este religios și are ca zi națională 24 iunie – Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Numără circa 13.500 de membri în toată lumea. Sediul Ordinului se află la Roma, Italia. Misiunea Ordinului este sintetizată în acest moto-program: „Tuitio fidei et obsequium pauperum” („Apărarea credinței și asistență pentru cei săraci”). Toate activitățile lor se bazează pe voluntariat. Dar, din păcate, voluntarii sunt puțini. În societatea românească nu avem, deocamdată, o mentalitate în favoarea operelor de voluntariat. De aceea, vă invit să vă rugați cu mine ca sfântul Ioan Botezătorul să mijlocească credincioșilor din România gustul faptei de caritate ce se face din iubirea lui Cristos prezent în cei săraci și nevoiași!

Mai jos puteți să ascultați predica din 24 iunie 2018:

  • 24 iunie 2018
Împărăția lui Dumnezeu crește lent și eficace

Dragi prieteni,

Tema principală a lecturilor de la sfânta liturghie din această duminică, 17 iunie 2018, a fost Împărăția lui Dumnezeu. Isus a folosit două parabole, semănătorul care seamănă sămânța și grăuntele de muștar. Prima se referă la dinamica Împărăției, care crește fără ca semănătorul să știe cum are loc acest proces; a doua subliniază începuturile Împărăției în lumea noastră, începuturi care sunt modeste, de mici proporții, în raport cu împărățiile lumești. Doar la finalul timpurilor vom putea vedea dimensiunile și consistența binelui din Împărăția lui Dumnezeu. Acum trebuie să facem binele și să așteptăm cu încredere în Dumnezeu ca el să rodească. Mesajul parabolelor îi viza pe ucenicii descurajați din vremea lui Isus de faptul că Împărăția nu se vedea deloc în exterior, apoi pe creștinii persecutați din primele veacuri ale Bisericii, precum și pe creștinii marginalizați sau ridiculizați din zilele noastre. Tentația de a forța creșterea Împărăției a apărut odată cu timpurile în care Biserica a trăit în libertate socială și politică. Astfel, s-a încercat aducerea pe pământ a Împărăției lui Dumnezeu printr-un fel de revoluție (a iubirii frățești, a carității, a dreptății sociale etc.), prin inginerii pastorale (programe de formare neîntreruptă, programe anuale de formare, programe speciale de catehizare pentru laici etc.) sau prin impunerea unor legalisme absolute care cereau o supunere absolută. Totuși, virtutea de bază a celor ce fac parte din Împărăția lui Dumnezeu este răbdarea, la care se adaugă umilința și speranța. Trebuie să recunoaștem că acestea sunt virtuți rare în zilele noastre, dar pot fi dobândite prin exercițiu continuu și prin multă rugăciune.

Granițele Împărăției sunt într-o continuă reconfigurare. Duhul Sfânt suflă unde vrea! Dar interesele omenești afectează, uneori destul de grav, lucrarea Duhului. Despre această realitate ne-a vorbit Abouna Fadi, un părinte franciscan originar din Palestina care, în momentul de față, păstorește credincioșii catolici, atâția cât au mai rămas, dintr-o mică parohie din Damasc. A spus la sfârșitul liturghiei de la 12.15 că, după părerea lui, există o „politică” la nivel mondial pentru a-i îndepărta pe toți creștinii, indiferent de confesiune, din Siria. Oricum a cerut pentru credincioșii parohiei sale care se simt persecutați să ne rugăm să reziste și să continue să dea o mărturie credibilă despre Cristos, pentru că, printre altele, Siria este țara în care s-a convertit Sf. apostol Paul și țara de unde a pornit Vestea cea Bună pentru toate neamurile în primele secole ale creștinismului.

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 17 iunie 2018