Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Neprihănita Zămislire cauza bucuriei noastre

Neprihănita Zămislire este o sărbătoare celebrată cu multă bucurie de credincioșii catolici. Sărbătoarea nu este cunoscută de credincioșii ortodocși, deși celebrează sărbătoarea „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”. În calendarul creștin se celebrează ziua de naștere pentru viața acestui pământ doar în cazul a trei persoane. Acestea sunt sfânta Fecioară Maria, sfântul Ioan Botezătorul și Isus Mântuitorul. Teologia catolică a dezvoltat reflecțiile asupra sfințeniei Fecioare Mariei înainte și după nașterea sa. Astfel Biserica Catolică a ajuns să susțină în baza revelației divine (Gen 3, 15 și Lc 1, 28) ca adevăr de credință că Maria a fost zămislită fără de păcat strămoșesc.

În această privință s-a remarcat Fericitul Ioan Duns Scotus (m. 1308), care a afirmat, printre altele, că Isus Christos s-ar fi întrupat și fără păcatul lui Adam. De asemenea, a mai spus că Maria a fost pregătită încă din veșnicie pentru a deveni mamă a Fiului lui Dumnezeu. Scopul întregului univers este întruparea lui Christos. Prin urmare, Maria a fost scutită de pata păcatului strămoșesc din prima clipă a existenței sale. Maria a fost neprihănit zămislită și nu a cunoscut nici un fel de păcat. Nici păcat originar, nici păcat actual, motiv pentru care a fost ridicată cu trupul și sufletul la cer.

Această lucrare dumnezeiască nu trebuie interpretată ca un fel de atingere a principiului universalității mântuirii în Christos. S-a făcut o excepție de la universalitatea păcatului originar (cf. Rom 5). Datorită acestui privilegiu persoana Mariei este „tota pulchra” („toată frumoasă”, cf. Ct 4, 7), „plină de har” (Lc 1, 28). Păcatul nu a atins nici trupul, nici sufletul Fecioarei.

Unii sfinți părinți ai Bisericii au avut rezervele lor teologice față de Neprihănita Zămislire, de exemplu sfântul Bernard, sfântul Toma de Aquino, sfântul Bonaventura. După ce s-au clarificat reținerile lor, în 8 decembrie 1854, Biserica Catolică a proclamat ca adevăr de credință Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria. Cu acest titlu Maria strălucește și luminează drumul tuturor acelora care vor să ajungă la Isus, Fiul lui Dumnezeu.

În contextul Adventului am vorbit despre Neprihănita Zămislire și am subliniat în predica de astăzi două lucruri. Mai întâi sfințenia ca încredere în Dumnezeu și, apoi, libertatea ca exercițiu al ascultării. Pornind de la prima lectură (Gen 3, 9-15.20) am dezvolta sensul păcatului ca neîncredere, fugă și teamă de Dumnezeu. Domnul striga în Eden: „Adame, unde ești?” Iar Adam stătea undeva prin grădină gol, ascuns și înfricoșat (cf. Gen 3, 9-10). În evanghelie am văzut sensul libertății, rod al ascultării. Aici este vorba despre libertatea Mariei care alege să colaboreze la planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. În timpul Adventului creștinii sunt chemați să nască speranța mântuirii în lume. Lucrul acesta se poate face prin alegeri de viață bazate pe încrederea în Dumnezeu și pe libertatea ca exercițiu de ascultare. Dar pentru asta trebuie să se desprindă de obișnuințele egoiste și individualiste. Să-i facă mai mult loc aproapelui și lui Dumnezeu.

Maria este cauza bucuriei creștinilor, pentru că prin ea a venit Isus Christos în lume, și prin ea lumea poate să ajungă la Isus Domnul. Ad Jesum per Mariam! Detalii găsiți în predica postată mai jos.

  • 8 decembrie 2018
Maria: Neprihănita Zămislire

IOAN PAUL II DESPRE  MARIA PLINĂ DE HAR

«„Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală, în cele cerești, în Cristos” (Ef 1, 3). Aceste cuvinte ale Scrisorii către Efeseni dezvăluie planul veșnic al lui Dumnezeu Tatăl, hotărârea lui de mântuire a oamenilor prin Cristos. Este un plan universal, care îi privește pe toți oamenii creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1, 26). După cum toți, „la început” sunt cuprinși în opera creatoare a lui Dumnezeu, tot astfel sunt, din veșnicie, cuprinși în planul divin al mântuirii, care urmează să se dezvăluie integral la „plinirea timpului”, prin venirea lui Cristos. Într-adevăr, acel Dumnezeu care este „Tatăl Domnului nostru Isus Cristos” – continuă cuvintele aceleiași Scrisori – „ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui. În iubire el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere prin Isus Cristos, după planul binevoitor al voinței sale, spre lauda gloriei harului său, cu care ne-a copleșit în Fiul său preaiubit. În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor, după bogăția harului său” (Ef 1, 4-7).

Planul divin al mântuirii, care ne-a fost dezvăluit pe deplin prin venirea lui Cristos, este veșnic. El este de asemenea, după învățătura Scrisorii către Efeseni precum și a celorlalte Scrisori ale sfântului Paul (cf. Col 1, 12-14; Rom 3, 24; Gal 3, 13; 2 Cor 5, 18-19) – legat din veșnicie de Cristos. El îmbrățișează pe toți oamenii, dar rezervă un loc deosebit „femeii” care este Mama aceluia căruia Tatăl i-a încredințat opera mântuirii. Ea, după cum scrie Conciliul Vatican II, „este deja schițată profetic în făgăduința făcută protopărinților noștri căzuți în păcat” – conform Cărții Genezei (cf. 3, 15); „de asemenea, ea este Fecioara care va zămisli și va naște un fiu care va fi numit Emmanuel” – după cuvintele lui Isaia (cf. 7, 14). Astfel Vechiul Testament pregătește acea „împlinire a timpului”, în care Dumnezeu „l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie (…) ca să primim înfierea”. Venirea Fiului lui Dumnezeu în lume este evenimentul relatat în primele capitole ale Evangheliilor după Luca și Matei.

(…) Când citim că solul îi spune Mariei „plină de har”, contextul evanghelic, punct de confluență al vechilor revelații și făgăduințe, ne îngăduie să înțelegem că este vorba aici de o binecuvântare deosebită între toate „binecuvântările spirituale în Cristos”. În misterul lui Cristos Maria este deja prezentă „înainte de întemeierea lumii”, ca aceea pe care Tatăl „a ales-o” ca Mamă a Fiului său în întrupare – și împreună cu Tatăl a ales-o Fiul, încredințând-o din veșnicie Duhului sfințeniei. Ea este într-un mod cu totul deosebit și extraordinar unită cu Cristos și este de asemenea iubită din veșnicie în acest Fiu iubit, în acest Fiu de o ființă cu Tatăl, în care sălășluiește toată „gloria harului”. În același timp, sufletul ei este deschis pe deplin la „darul de sus” (cf. Iac 1, 17). După cum ne învață Conciliul, Maria „se află în fruntea celor smeriți și săraci ai Domnului, care speră cu încredere de la el mântuirea și o primesc”.»

Din Ioan Paul II, Scrisoarea enciclică Redemptoris Mater, 25 martie 1987, nr. 7-8.

Mai jos puteți să ascultați predica din 8 decembrie 2016:

  • 22 martie 2017