Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Predica: Gradele iubirii de dușmani

SFÂNTUL TOMA DE AQUINO DESPRE IUBIREA DUȘMANILOR

La întrebarea dacă ține de necesitatea carității ca dușmanii să fie iubiți, sfântul Toma de Aquino a răspuns, zicând că: «trebuie spus că iubirea dușmanilor poate fi cercetată sub trei aspecte. Sub primul aspect, dușmanii să fie iubiți întrucât sunt dușmani; și acest fel este greșit și repugnă carității, fiindcă aceasta înseamnă a iubi răul altuia. Sub al doilea aspect, se poate recunoaște iubirea dușmanilor după natura (lor), dar în mod universal. Și în felul acesta iubirea dușmanilor vine din necesitata carității, adică iubind cineva pe Dumnezeu și pe aproapele, să nu-i excludă pe dușmanii săi de la această generalitate a iubirii aproapelui. Sub al treilea aspect, se poate considera iubirea dușmanilor în special, adică să fie mișcat cineva în mod special de o mișcarea a iubirii către dușman. Și aceasta ține nu ține de necesitatea carității în mod absolut, pentru că nici a fi mișcat de mișcarea iubirii în special către oricare dintre oameni nu ține de necesitatea carității, pentru că asta ar fi imposibil. Ține totuși de necesitatea carității prin dispunere sufletească, adică omul să aibă sufletul pregătit să își iubească dușmanul în particular, dacă s-ar ivi necesitatea. Dar, ca omul să  împlinească acest lucru în act, adică să îl iubească pe dușman de dragul lui Dumnezeu fără o îmbinare a necesității, aceasta ține de perfecțiunea carității. Căci de vreme ce aproapele este iubit din caritate de dragul lui Dumnezeu, cu cât mai mult îl iubește cineva pe Dumnezeu, cu atât mai mult își arată iubirea față de aproapele, fără să îl împiedice vreo dușmănie. După cum, dacă cineva l-ar iubi mult pe un om, din dragoste față de acela i-ar iubi și pe fiii lui, chiar dacă i-ar fi dușmani.» (Sth II-II, a. 8.)

Iar la întrebarea dacă ține de necesitatea carității ca un om să arate față de dușman semne ori manifestări ale iubirii, sfântul Toma a formulat acest răspuns, zicând că: «manifestările și semnele carității provin din iubirea interioară și sunt proporționate cu aceasta. Dar iubirea interioară față de dușman în general ține de necesitatea absolută a poruncii; însă în particular nu în mod absolut, după pregătirea sufletească, cum am spus mai sus. Astfel că trebuie vorbit despre manifestarea sau semnul iubirii arătându-le în afară. Căci sunt anumite binefaceri sau semne ale iubirii pe care le arătăm semenilor în general, de exemplu când cineva se roagă pentru toți credincioșii sau pentru tot poporul, sau când cineva face pe socoteala lui un bine întregii comunități. Și a arăta dușmanilor asemenea binefaceri ori semne ale iubirii ține de necesitatea poruncii, căci, dacă nu s-ar manifesta față de dușmani, atunci ar avea chipul vânăt la răzbunării, împotriva căreia se spune în Levitic, 19, 18: să nu ceri răzbunare, și să nu îți amintești nedreptatea cetățenilor tăi. Altele sunt însă binefacerile ori semnele iubirii p e care le arată cineva în mod particular față de anumite persoane. Și a arăta dușmanilor asemenea binefaceri sau semne de iubire nu ține de necesitatea mântuirii decât prin dispunerea sufletului, adică să li se vină în ajutor sub condiția necesității, cum se spune în Proverbe, 25, 21: dacă a flămânzit dușmanul tău, hrănește-l; dacă însetează, dă-i să bea. Dar faptul de a manifesta astfel de binefaceri față de dușmani în afara condiției necesității ține de perfecțiunea carității, prin care cineva nu numai că se ferește să fie învins de rău, ceea ce aparține necesității, ci vrea chiar ca el să învingă răul în cel bun, ceea ce aparține chiar perfecțiunii, atât timp, adică, cât nu se ferește doar să nu fie deturnat spre ură din cauza nedreptății suferite, ci intenționează chiar să-l atragă pe dușman către iubirea sa datorită binefacerilor sale.» (Sth II-II, a. 9.)

Fragment luat din Toma de Aquino, Summa theologiae, II-II, aa. 8-9. Vezi traducerea românească, Alexander Baumgarten (coord.), Ed. Polirom, Iași 2017, pp. 198-199.

Mai jos puteți să ascultați predica din 19 februarie 2017 (Duminica a VII-a, Anul A):

  • 21 martie 2017
Predica: Dragoste și lege

SFÂNTUL AUGUSTIN DRESPRE DRAGOSTE ȘI LEGE

(1) «Este scris: „Îți voi cânta Dumnezeule, cântare nouă; Te voi sărbători în psaltire cu zece strune” (Ps 143, 9). Prin psaltire cu zece strune înțelegem cele zece porunci ale Legii. Dar, a cânta și a sărbători este ocupația celor care îl iubesc pe El, căci frica era partea vechiului om, și dragostea este duhul omului celui nou. Și așa distingem cele două Testamente, pe cel Nou și pe cel Vechi, figurate, spune Apostolul, de cei doi fii ai lui Avraam, dintre care cel dintâi este născut din roabă și celălalt din femeia liberă, și care reprezintă, spune el, cele două Testamente. Frica, într-adevăr, este proprie robiei, dragostea este însușirea libertății. Apostolul îl remarcă și pe acesta: „Nu ați primit iarăși duhul robiei pentru a vă conduce prin frică? Ci ați primit duhul înfierii care ne face să strigăm: Părinte, Părinte!” (Rom 8, 15). Ioan zice asemenea: „Nu există frică întru dragoste; căci dragostea desăvârșită izgonește frica” (1 In 4, 18). Dragostea este, deci, aceea ce cântă cântare nouă. Frica servilă a vechiului om poate avea psaltirea cu zece strune; iudeii trupești au primit aceste zece porunci ale Legii, dar nu pot cânta la această psaltire cântarea cea nouă, sunt sub lege și nu ar putea să o împlinească. Are instrumentul, dar nu îl atinge; psaltirea este pentru el o greutate, nu o podoabă. Dimpotrivă, acela care se află sub har, și nu sub Lege, împlinește poruncile, căci Legea nu este pentru el o greutate ci o împodobire; frica lui nu este împovărată, ci dragostea este înfrumusețată; și, cuprind de duhul iubirii, cântă la psaltirea cu zece strune cântarea cea nouă.

(2) Iată ce spune Apostolul: „Cel ce iubește pe aproapele său, împlinește Legea”. De fapt: „Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu poftești, și dacă este vreo altă poruncă, totul se rezumă la acest cuvânt: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Dragostea de aproapele nu lucrează răul. Dragostea este deci deplinătatea Legii” (Rom 13, 8-10). Domnul a zis: „Nu am venit să strice Legea ci să o împlinesc” (Mt 5, 17), de aceea a dat ucenicilor săi o poruncă din care ar lua puterea de a împlini Legea: „Vă dau vouă poruncă nouă, să vă iubiți unul pe altul” (In 13, 34). Nimic uimitor dacă această nouă poruncă cântă cântarea cea nouă, de vreme ce aceste zece porunci ale Legii sunt psaltirea cu zece strune, am spus, și dragostea este desăvârșirea Legii. Zicând: „Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi” și restul, Sfântul Apostol Paul a vrut doar să amintească unora despre corzile acestei psaltiri, pentru a da, prin aceasta, o idee despre celelalte. Și așa cum dragostea cuprinde două porunci la care Domnul raportează toată Legea și Profeții, ceea ce arată bine că dragostea este desăvârșirea Legii, astfel cele zece porunci sunt ele însele împărțite în două table. Trei au fost scrise pe o tablă și șapte pe cealaltă. Primele trei se referă la dragostea de Dumnezeu, și celelalte la dragostea de aproapele.

(5) Astfel deci, să cântăm cântarea cea nouă, să cântăm la psaltirea cu zece strune. Această nouă cântare este darul Noului Testament, care ne distinge de vechiul om, de omul pământesc, care a fost făcut primul din pământ. Căci el a fost alcătuit din pământ și, după ce a pierdut fericirea, a fost aruncat în mizerie, întru dreapta pedeapsă a neascultării poruncii dumnezeiești. Dar ce zice Profetul lăudând harul dumnezeiesc, care împacă cu Dumnezeu prin iertarea păcatelor și care ne înnoiește nimicind vechea bătrânețe? „M-a scos din abisul mizeriei și din tina noroiului; a întărit picioarele mele pe piatră și mi-a îndreptat pașii; a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru” (Ps 39, 3-4). Aceasta este cântarea cea nouă pe care o cântă din psaltirea cea cu zece strune. Fiindcă nimeni nu-l laudă pe Dumnezeu, adică nimeni nu cântă slava lui, decât acordându-și faptele și cuvintele prin îndoita dragoste de Dumnezeu și de aproapele.»

Din Sfântul Augsutin, Predica 33, 1-2, 5, tomul VI, ediția Raulx, pp. 137-139. Fericitul Augustin, Predici, trad. Arsenie Obreja, Ed. Oastea Domnului, Sibiu 2010, pp. 169-174.

Mai jos puteți să ascultați predica din 12 februarie 2017 (Duminica a VI-a, Anul A):

  • 12 februarie 2017