Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Papa Francisc: Motivațiile educației

«Mai întâi, să amintim punctul de plecare al meditației noastre: noi, creștinii angajați în misiunea educativă, avem astăzi o importantă responsabilitate și în același timp, oportunitatea de a ne aduce în joc propria contribuție. De aceea, este important să reușim să stabilim obiectivele prioritare, pe baza unei înțelepciuni care s-a maturizat în experiența întâlnirii cu Domnul. Pentru aceasta nu strică să ne punem din nou întrebarea esențială: pentru ce educăm? Pentru ce Biserica, comunitățile creștine, investesc timp, bunuri și energii într-o misiune care nu este neapărat religioasă? Pentru ce ținem școli și nu saloane de coafură, cabinete veterinare sau agenții de turism? Poate pentru afaceri? Or fi și unii care gândesc astfel, dar realitatea multora dintre școlile noastre dezminte această afirmație. Sau poate pentru a exercita o influență în societate, influență de la care așteptăm apoi vreun profit?

Este posibil ca unele școli să le ofere acest produs clienților lor: contacte, ambianță, excelență. Însă nici acesta nu este sensul în care imperativul etic și evanghelic ne determină să prestăm acest serviciu. Unicul motiv pentru care avem ceva de făcut în domeniul educației este speranța unei umanități noi, a unei alte lumi posibile.

Este speranța care izvorăște din înțelepciunea creștină, care în Cel Înviat ne revelează statura divină la care suntem chemați.

Cu limbajul și teologia timpului său, Estrada propunea în mod clar această finalitate a misiunii educative din perspectivă creștină: „Îi vedeți pe oamenii acestui secol ostenind dintr-o nesecată dorință de perfecțiune? Și noi iubim progresul și desăvârșirea, dar o desăvârșire adecvată omului în deplinătatea destinului și a caracterului său moral. Știința este excelentă și o aplaud și o iubesc, căci legea omului este să domine natura; dar tot legea noastră este și să aspirăm la scopuri suprasensibile și nemuritoare; iar purificarea sufletului și unirea lui cu Dumnezeu cere adoptarea unor mijloace supranaturale, ca aceste scopuri. Condiția și obiectul cel mai înalt al oricărui progres este restaurarea supranaturalului în oameni prin virtutea lui Cristos. Napoleon ghicea acest lucru: să educi înseamnă să creezi”.

Toate astea nu sunt simplă poezie. De fapt, multe dintre valorile în vigoare în societatea noastră pierd din vedere acest Adevăr incluziv și transcendent care constituie cifrul omului și al comunității. Școala poate fi ori simplă transmițătoare a acestor valori, ori leagănul altora noi; dar asta presupune o comunitate care crede și speră, o comunitate care iubește, o comunitate care se întrunește cu adevărat în numele Celui Înviat. Înainte de planificări și programe școlare, înainte de modalitatea specifică în care se pot manifesta codurile și reglementările, trebuie să știu ce anume vrem să obținem. Să mai știu că pentru asta e nevoie să se implice întreaga comunitate de profesori, să împărtășească puternic același mod de a simți, pasionându-se de proiectul lui Isus și trăgând cu toții în aceeași parte.

Multe instituții promovează mai degrabă formarea de lupi decât de frați; educă pentru concurență și succes în competiția cu ceilalți, oferind doar câteva norme firave de etică susținute de comitete minuscule care se fac că diminuează distructivitatea corozivă a unor practici înscrise în programă. În multe aule este premiat cel puternic și iute, și este disprețuit cel slab și lent. Se încurajează întâietatea în rezultate, dar nu și în compasiune. Ei bine, aportul nostru specific creștin este o educație care să mărturisească și să realizeze o altă formă de a fi umani. Dar asta nu va fi cu putință dacă ne limităm doar să rezistăm apelor și vântului, dacă ne limităm la simpla critică și ne mulțumim să rămânem în afara criteriilor pe care le denunțăm. O altă umanitate posibilă … necesită o acțiune pozitivă; dacă nu, va rămâne întotdeauna pur și simplu alta, în timp ce această unitate, conformă cu mentalitatea de acum, continuă să existe și să se încetățenească din ce în ce mai mult.

Consider că o poziție mai activă cere negreșit să depășim unele antinomii care, în loc să ne limpezească, mai degrabă ne paralizează. Unele antagonisme inflexibile sfârșesc exagerând atât de mult situațiile tulburi, încât facilitează orientări pe care le considerăm dintre cele mai negative. Un angajament real, hotărât și responsabil ne invită să mai facem încă un pas în procesul nostru de discernământ și să depășim unele clișee foarte înrădăcinate în comunitățile noastre. În sensul acesta, vă propun trei provocări legate între ele: să ne străduim ca misiunea noastră să aducă roade fără a neglija rezultatele; să privilegiem criteriul gratuității fără a pierde eficiența; și să creăm un spațiu în care excelența să nu presupună o știrbire a solidarității

Din Papa Francisc – Cardinal Jorge Mario Bergoglio, sj, Educația – în slujba vieții. Propuneri pentru vremuri grele, trad. Marina Fara, Editura ARCB, București 2014, pp. 65-68.

Enrico dal Covolo: Despre misiunea Universității, astăzi

Înaintea de a asculta acest interviu realizat cu mons. Enrico dal Covolo, rectorul Universității Pontificale din Lateran, Roma, „Universitatea Papei”, cum mai este supranumită, vă invit să citiți câteva gânduri ale Papei Francisc despre motivele și provocările educației în vremurile noastre. Interviul este în limba italiană.

PAPA FRANCISC DESPRE MOTIVAȚIILE EDUCAȚIEI

«Mai întâi, să amintim punctul de plecare al meditației noastre: noi, creștinii angajați în misiunea educativă, avem astăzi o importantă responsabilitate și în același timp, oportunitatea de a ne aduce în joc propria contribuție. De aceea, este important să reușim să stabilim obiectivele prioritare, pe baza unei înțelepciuni care s-a maturizat în experiența întâlnirii cu Domnul. Pentru aceasta nu strică să ne punem din nou întrebarea esențială: pentru ce educăm? Pentru ce Biserica, comunitățile creștine, investesc timp, bunuri și energii într-o misiune care nu este neapărat religioasă? Pentru ce ținem școli și nu saloane de coafură, cabinete veterinare sau agenții de turism? Poate pentru afaceri? Or fi și unii care gândesc astfel, dar realitatea multora dintre școlile noastre dezminte această afirmație. Sau poate pentru a exercita o influență în societate, influență de la care așteptăm apoi vreun profit?

Este posibil ca unele școli să le ofere acest produs clienților lor: contacte, ambianță, excelență. Însă nici acesta nu este sensul în care imperativul etic și evanghelic ne determină să prestăm acest serviciu. Unicul motiv pentru care avem ceva de făcut în domeniul educației este speranța unei umanități noi, a unei alte lumi posibile.

Este speranța care izvorăște din înțelepciunea creștină, care în Cel Înviat ne revelează statura divină la care suntem chemați.

Cu limbajul și teologia timpului său, Estrada propunea în mod clar această finalitate a misiunii educative din perspectivă creștină: „Îi vedeți pe oamenii acestui secol ostenind dintr-o nesecată dorință de perfecțiune? Și noi iubim progresul și desăvârșirea, dar o desăvârșire adecvată omului în deplinătatea destinului și a caracterului său moral. Știința este excelentă și o aplaud și o iubesc, căci legea omului este să domine natura; dar tot legea noastră este și să aspirăm la scopuri suprasensibile și nemuritoare; iar purificarea sufletului și unirea lui cu Dumnezeu cere adoptarea unor mijloace supranaturale, ca aceste scopuri. Condiția și obiectul cel mai înalt al oricărui progres este restaurarea supranaturalului în oameni prin virtutea lui Cristos. Napoleon ghicea acest lucru: să educi înseamnă să creezi”.

Toate astea nu sunt simplă poezie. De fapt, multe dintre valorile în vigoare în societatea noastră pierd din vedere acest Adevăr incluziv și transcendent care constituie cifrul omului și al comunității. Școala poate fi ori simplă transmițătoare a acestor valori, ori leagănul altora noi; dar asta presupune o comunitate care crede și speră, o comunitate care iubește, o comunitate care se întrunește cu adevărat în numele Celui Înviat. Înainte de planificări și programe școlare, înainte de modalitatea specifică în care se pot manifesta codurile și reglementările, trebuie să știu ce anume vrem să obținem. Să mai știu că pentru asta e nevoie să se implice întreaga comunitate de profesori, să împărtășească puternic același mod de a simți, pasionându-se de proiectul lui Isus și trăgând cu toții în aceeași parte.

Multe instituții promovează mai degrabă formarea de lupi decât de frați; educă pentru concurență și succes în competiția cu ceilalți, oferind doar câteva norme firave de etică susținute de comitete minuscule care se fac că diminuează distructivitatea corozivă a unor practici înscrise în programă. În multe aule este premiat cel puternic și iute, și este disprețuit cel slab și lent. Se încurajează întâietatea în rezultate, dar nu și în compasiune. Ei bine, aportul nostru specific creștin este o educație care să mărturisească și să realizeze o altă formă de a fi umani. Dar asta nu va fi cu putință dacă ne limităm doar să rezistăm apelor și vântului, dacă ne limităm la simpla critică și ne mulțumim să rămânem în afara criteriilor pe care le denunțăm. O altă umanitate posibilă … necesită o acțiune pozitivă; dacă nu, va rămâne întotdeauna pur și simplu alta, în timp ce această unitate, conformă cu mentalitatea de acum, continuă să existe și să se încetățenească din ce în ce mai mult.

Consider că o poziție mai activă cere negreșit să depășim unele antinomii care, în loc să ne limpezească, mai degrabă ne paralizează. Unele antagonisme inflexibile sfârșesc exagerând atât de mult situațiile tulburi, încât facilitează orientări pe care le considerăm dintre cele mai negative. Un angajament real, hotărât și responsabil ne invită să mai facem încă un pas în procesul nostru de discernământ și să depășim unele clișee foarte înrădăcinate în comunitățile noastre. În sensul acesta, vă propun trei provocări legate între ele: să ne străduim ca misiunea noastră să aducă roade fără a neglija rezultatele; să privilegiem criteriul gratuității fără a pierde eficiența; și să creăm un spațiu în care excelența să nu presupună o știrbire a solidarității

Din Papa Francisc – Cardinal Jorge Mario Bergolio, sj, Educația – în slujba vieții. Propuneri pentru vremuri grele, trad. Marina Fara, Editura ARCB, București 2014, pp. 65-68.

Mai jos puteți să ascultați interviul:

  • 21 martie 2017
Predica: Deschiderea anului universitar 2016

PAPA FRANCISC DESPRE EDUCAȚIE

«Ne cheamă o operă de iubire: educația. Să educi înseamnă să dai viață. Dar iubirea este exigentă. Ne cere să punem în joc cele mai bune resurse de care dispunem, fără exaltări și descurajări de moment, să ne trezim pasiunea și, cu răbdare, să pornim la drum.

Instituțiile noastre sunt medii privilegiat de interacțiune umană. Fiecare om este unic, inalienabil și de neînlocuit; tocmai această unicitate trebuie să fie aceea care să inspire armonizarea într-un plan superior a inevitabilelor tensiuni din momentele de criză. Școlile noastre sunt de asemenea un loc propice pentru animarea unei experiențe de viață deschisă întâlnirii și solidarității, expresia cea mai desăvârșită a ceea ce înseamnă de fapt să fii comunitate.

Fie ca fiecare persoană care participă la acest proiect să-și îndeplinească rolul de educator în sintonie cu ideile care îi stau la bază, cu disponibilitate pentru munca în comun, asumându-și cu responsabilitate spațiul care i se încredințează. Și astfel, fiecare cu trăsăturile sale proprii, va face mai bogat schimbul dintre persoane, slujind unui proiect mai înalt și mai durabil. Un proiect care nu e altul decât proiectul lui Dumnezeu pentru om.

O atmosferă deosebită trebuie să pătrundă totul. O atmosferă marcată de căutarea înțelepciunii. Cu seriozitate academică, expuneți bogata și variata informație științifică, dar favorizând integrarea cunoștințelor. Este o misiune grea care trebuie susținută pe două direcții: pe de-o parte să stimulăm dorința de a cerceta în profunzime, dezvoltând capacitatea de a vedea dincolo de prima impresie, de a capta semnele și învățămintele ascunse în lucruri și întâmplări; iar pe de altă parte, în mod corespunzător, să facem posibilă încadrarea și sinteza cu cosmoviziunea catolică asupra lumii și a istoriei. Observăm aici urgența unei mai mari cooperări interdisciplinare între științe și teologie, care să faciliteze contemplarea simfoniei creației.

Dragi educatori: cât este de mare misiunea pe care Isus v-o încredințează! Dezvoltați-vă personalitatea, transmiteți prin ființa voastră un stil, o certitudine. Nu cădeți în tentația de a subestima Adevărul. Fiți conștienți de avantajul de a fi figuri materne și paterne și aveți grijă să nu fiți exagerat de protectori: aveți încredere în capacitățile elevilor voștri. Nu alegeți doar calea ușoară a căderii la învoială, care nu caută neapărat varianta cea mai bună, ci se rezumă la un pact demagogic, lipsit de responsabilitate, consimțind la „delăsarea” cotidiană.

Faceți-l iubit pe Isus Cristos! Arătați splendoarea adevărului care se ivește – pentru cel ce știe să vadă – din fiecare colț al naturii sau din lucrările oamenilor. Făuriți idei luminoase pentru ca, însușindu-și-le, să-i orientați pe tineri și pe copii în diversele domenii ale vieții. Ajutați-i să formeze legături și relații cu persoane, idei și locuri, căci omul crește alimentându-și apartenențele.

Împăcați-vă cu ideea că pentru a vă menține în picioare e nevoie de efort, trecând peste obstacole. Fiți pasionați de Adevăr, Bine și Frumos. Nu cădeți în tentația facilului, care vă face slabi. Țineți minte că, într-o existență fără transcendență, lucrurile devin idoli și idolii degenerează în demoni care-i izolează și devorează pe cei care îi idolatrizează.»

Din Papa Francisc – Cardinal Jorge Mario Bergolio, sj, Educația: Pasiune și devotament. Provocări pentru educatorii creștini, trad. Sofia Alexe și Liana Gehl, Editura ARCB, București 2014, pp. 17-19.

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 21 martie 2017
Wilhelm Dancă: Deschiderea oficială a site-ului

Dragi prieteni,

„Nu putem sta liniștiți la locurile noastre!” Lucrul acesta li s-a întâmplat multora și de multe ori. Mi s-a întâmplat și mie. Iată, acum, când toată lumea se pregătește să termine anul 2016, cu bune și cu rele, mânat de speranța în mai bine, m-am hotărât să deschid în mod oficial pagina mea de internet: www.wilhelmdanca.ro

Scopul principal al site-ului este dialogul cu oamenii, fără nici un fel de discriminare. Înainte de toate sper ca studenții și tinerii cercetători să găsească pe acest site materiale necesare pregătirii lor. Sper ca oamenii care cred sau cei care nu cred, ori cei ce au dubii în credință, să afle suport moral, teologic și spiritual. Pentru aprofundarea propriilor convingeri, sper ca oamenii de cultură să poată găsi conferințe și alte scrieri cu caracter filosofic, antropologic și teologic. În fine, sper ca prin dialogul cu oamenii de bunăvoință să participăm împreună la construirea civilizației iubirii, care se sprijină pe patru piloni: adevăr și dreptate, libertate și pace. Deoarece forța ce susține această civilizație inaugurată de Isus Christos este Iubirea, cred că putem să construim o lume mai umană promovând adevărul în caritate, pacea ca lucrare a dreptății și libertatea ca supunere față de adevăr și opțiune pentru valori.

Mi-am imaginat site-ul personal ca o platformă deschisă dialogului cu omul în toate ipostazele sale istorice, culturale și religioase. Printre principiile care cred că ar trebui să susțină dialogul nostru, amintesc aici primatul absolut al persoanei în raport cu instituțiile sau structurile sociale, principiul solidarității, principiul subsidiarități și principiul binelui comun. De asemenea, cred că ar trebui să promovăm împreună unele criterii educaționale și câteva valori non negociabile care astăzi par să fie marginalizate sau ignorate, de pildă, omul adevărat este omul educat, viața este mai bună decât moartea, pacea este preferabilă războiului, harul presupune și desăvârșește natura, credința luminează și lărgește puterea rațiunii etc.

Consider că pentru a fi constructiv, dialogul nostru ar trebui să pornească de la câteva premise antropologice și teologice consolidate. De exemplu, premisa potrivit căreia dialogul ființelor umane poate avea loc nu doar la nivelul legal contractual al societăților post-moderne, ci și la nivel spiritual, spiritul fiind spațiul în care oamenii se întâlnesc cu Dumnezeu. Mai departe, faptul că omul este un căutător și un producător de sens, iar această deschidere spre semnificație trebuie păstrată mereu și oriunde. De asemenea, convingerea că în orizontul deschiderii ființei umane spre transcendență se revelează Isus Christos, ca imagine desăvârșită a ceea ce omul trebuie să fie. Apoi că dialogul cu alții presupune dialogul cu sine. Sau că dialogul cu cei din afara comunității de apartenență prelungește dialogul cu cei din interiorul societății în care ne recunoaștem. Mai relevantă ca oricând se prezintă convingerea că viața este un dar. Nu în ultimul rând adevărul că omul se naște într-o lume în care există structuri de inteligibilitate și, pe cale de consecință, rațiunea este capabilă să ajungă la adevăr etc.

Site-ul este într-o construcție permanentă, de aceea aștept din partea voastră, dragi prieteni, sugestii pentru îmbunătățirea formei, dar și a conținutului.

Vă doresc tuturor lectură plăcută, bucurii spirituale și intelectuale!

Sursum corda et intellectus!

La mulți ani!

 

Wilhelm Dancă

București, 30 decembrie 2016

  • 30 decembrie 2016