Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Unde sunt Profeții prevestitori ai Milostivirii?

Unde sunt profeții prevestitori ai Milostivirii divine? Aceasta a fost întrebarea care mi-a venit în minte după ce am terminat de citit Evanghelia propusă pentru duminica de astăzi, 8 iulie 2018. După cum am auzit din fragmentul proclamat din Evanghelia după Marcu, mesajul de mântuire transmis de Isus în sinagogă nu a fost luat în serios de nazariteni, ba mai mult l-au alungat „cu mânie” (Lc 4, 28) din oraș pentru un motiv simplu: pentru că le-a vestit începutul Anului de milostivire al Domnului, apropierea iminentă a Împărăției lui Dumnezeu și condiția/bilet de intrare în Împărăție, și anume convertirea. Neîncrederea manifestată față de Isus și refuzul mesajului său au luat forme agresive: toți cei din sinagogă l-au scos din cetate și l-au fugărit până au ajuns pe buza unei prăpăstii; acolo trebuia să cadă și să moară. Dar Isus nu a căzut în prăpastie și, „trecând prin mijlocul lor”, a plecat mai departe spre Cafarnaum (cf. Lc 4, 30). Cu toate acestea Domnul nu s-a supărat pe oamenii din orașul său, nu s-a răzbunat pe ei, nu le-a vorbit cu asprime, chiar dacă l-a durut comportamentul lor. Evanghelistul spune că a rămas uimit de necredința/neîncredrea lor. Și încă ceva: că Isus a făcut puținul bine pe care îl putea face: a vindecat câțiva bolnavi (cf. Mc 6, 5).

Și în zilele noastre se întâmplă plus minus același lucru. Printre altele, Evanghelia nu este primită de concetățenii noștri, nu pentru că ar fi rea în sine, ci și din cauza neîncrederii pe care o au față de slujitorii sau vestitorii ei. Acesta este unul dintre motivele pentru care nici un preot romano-catolic nu ajunge paroh sau vicar în satul/orașul lui natal. Astăzi, vestitorii Evangheliei sunt priviți cu suspiciune: fie că este vorba de mesagerii calificați, instituiți ierarhic, cum sunt diaconii, preoții și episcopii, fie că este vorba de creștinii obișnuiți, care au misiunea de a vesti Împărăția lui Christos în virtutea botezului primit. Într-adevăr, trebuie să recunoaștem că trăim într-o lume sucită, greu de înțeles. Pe de o parte omul de lângă noi nu se descurcă singur în a găsi drumul care-l duce spre binele său integral, câteodată cere ajutorul; pe de alta, dacă încerci să-l ajuți și să-i arăți drumul vieții împlinite, atunci devine neîncrezător și rămâne la ceea ce știe sau la ceea ce a auzit de la „televizor”, refuzând ajutorul martorilor credibili. Evident că nu poți face nimănui un bine cu sila. Omul trebuie să fie cooperant și dialogant cu vestitorul Evangheliei, cu slujitorul Milostivirii divine, altfel nu poate intra și nu poate cunoaște împărăția lui Dumnezeu, care este împărăția iertării, a păcii, a dreptății, a adevărului și a libertății.

În timpul liturghiei de astăzi câțiva bebeluși s-au simțit foarte bine în mijlocul nostru. Unul dintre ei l-a lăudat pe Dumnezeu plângând, altul s-a rugat alergând în toate direcțiile, altul chiuia de bucurie prin fața altarului, altul alterna momentele de plâns cu cele în care alerga: când părinții îl luau în brațe plângea, când îl lăsau liber se bucura și alerga zâmbind. Mi-a plăcut foarte mult această atmosferă de liturghie împrospătată de prezența energică și dinamică a copilașilor. Felicitări părinților care își aduc copii la biserică când sunt mici. Oare nu ar trebui să-i aducă și când sunt mari? Da, asta este Biserica lui Dumnezeu și așa trebuie să fie orice Biserică a lui Dumnezeu: un loc în care fiecare om se simte liber, chiar și atunci când este bebeluș.

Mai jos puteți să ascultați predica de azi, 8 iulie 2018:

  • 8 iulie 2018
Ce ne învață Duminica Divinei Milostiviri

Dragi prieteni,

Am sărbătorit astăzi, 8 aprilie 2018, Duminica Divinei Milostiviri. Titlul acestei duminici a fost fixat și extins la întreaga Biserică Catolică de sf. Ioan Paul al II-lea în anul 2 000. Este impresionant faptul că în secolele XIX și XX Biserica a manifestat o grijă deosebită față de această temă. De exemplu, sf. Tereza de Lisieux s-a oferit ca victimă de ispășire Iubirii milostive pentru a-i salva pe cei păcătoși; sfânta Faustina i-a cerut Bisericii să instituie sărbătoarea Divinei Îndurări; sfântul Ioan Paul al II-lea a instituit sărbătoarea Divinei Milostiviri la începutul mileniului al III-lea. Recent, în ajunul aniversării a o sută de ani de la aparițiile Maicii Domnului la Fatima, în 2017, Papa Francisc a programat și celebrat un „Jubileu al milostivirii”.

Această sensibilitate creștină față de Divina Îndurare contrastează cu ceea ce omenirea trăiește de mai mulți ani încoace: pericolul unui conflict mondial nuclear nu este o pură utopie; ideologiile gender zdruncină din temelii demnitatea transcendentă a ființei umane și unitatea familiei; dictatura relativismului distruge valorile non negociabile ale integralității și ale sacralității vieții umane. Cultura materialistă și procesul secularizării care au dus la eliminarea lui Dumnezeu din viața publică au avut printre alte consecințe negative decadența morală în societate, dezumanizarea relațiilor sociale și economice, primatul lucrurilor asupra persoanei, criza adevărului în relațiile interumane, dominația utilitarismului în relațiile dintre oameni, sclavia aurită prin lipsa de reacție sau indiferență față de sistemele corupte, sacrificarea binelui comun, pe scurt, declinul multor valori fundamentale care se inspiră din legea morală naturală și creștină.

Cu toate acestea, în fața actualei crize a modului de a fi om, Dumnezeu răspunde nu printr-o amenințare sau pedeapsă, ci prin oferta Milostivirii. Pare să fie ultima plajă de salvare a omenirii încercate de tot felul de pericole existențiale, suferințe fizice și morale și multe nedreptăți. Din păcate ideea de milostivire pătrunde greu în mentalitatea contemporană. Ideea dominantă azi este aceea că omul, cu ajutorul științei și al tehnicii, poate să rezolve orice problemă. Inclusiv suferința, boala, moartea, injustiția socială etc. De aceea, invocarea unui Dumnezeu milostiv nu-și găsește locul în mintea omului contemporan. Și totuși, Isus înviat, prin stilul său de viață și prin faptele sale, a revelat diferite modalități de prezență ale iubirii milostive în lumea în care trăim. A revelat iubirea activă, eficace, iubirea care se adresează omului și umanității sale întregi. Iubirea Milostivă a lui Christos înviat se manifestă mai ales în contact cu limitele condiției umane în istorie, în special cu diferitele forme de rău fizic, social și moral. Toate acestea nu pot fi soluționate prin programe întemeiate doar pe ideea de dreptate, pentru că, deseori, forțe negative (invidia, ignoranța, ranchiuna, ura, invidia, cruzimea etc.) deformează dreptatea. Sf. Ioan Paul al II-lea spunea că viața omului nu se poate împlini plenar doar prin practicarea dreptății; recurgerea numai la acest exercițiu în viața publică ar duce la negarea și nimicirea omului ca atare. „Maximă justiție, maximă injustiție” (summum ius, summa iniuria). Fără iubire, viața omului nu se poate realiza în toate dimensiunile ei. (Cfr. Ioan Paul II, Scrisoarea enciclică Dives in misericordia, din 30 noiembrie 1980).

Mai multe detalii despre semnificațiile practice pentru noi, astăzi, ale Duminicii Divinei Milostiviri le găsiți făcând clic pe adresa de mai jos unde am postat predica din 8 aprilie 2018 ținută la catedrala sf. Iosif din București. Christos a înviat!

  • 8 aprilie 2018