Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!

Absolvenți FTRC UB 2018 imagini

Mircea Eliade s-a născut la București, în 9 martie 1907, în toiul răscoalei care a cuprins toate provinciile României. Prin naștere, s-a considerat o sinteză, pentru că tatăl său era moldovean, iar mama olteancă. Familia i-a îngăduit totul: să călătorească, să cumpere cărți, să studieze, i-a oferit o mare libertate. A ajuns un mare savant al istoriei religiilor, despre care a publicat studii și cărți importante. În acest domeniu, astăzi, e considerat un clasic. Iată părerea lui despre legătura dintre simbolurile religiei și descoperirile tehnice...

Istoria și credința ne spun că sfântul Toma de Aquino a început să-l „vadă pe Dumnezeu” față către față în 7 martie 1274, la mănăstirea cisterciană din Fossanova, în apropiere de orașul Terracina (Italia), acolo unde, din cauze necunoscute, și-a încheiat drumul vieții pământești. Când vorbim despre nașterea obișnuită a unui om, spunem și înțelegem că acesta a văzut lumina zilei într-un anumit loc și într-o anumită zi. Tot la fel, vorbind despre nașterea pentru cer a sfântului Toma, putem spune și înțelege că acesta a văzut...

În 17 februarie 2017 a decedat Michael Novak, un renumit teolog, politolog, teoretician al economiei și al științei sociale, reprezentant marcant al catolicismul american. A influența pontificatul social al Papei Ioan Paul al II-lea. Redau mai jos câteva din reflecțiile sale despre raportul dintre credință și rațiune. «Un motiv principal pentru care postmodernismul a ajuns în starea în care se află acum constă în faptul că rațiunea pe care a produs-o Iluminismul nu dispune de instrumentele necesare prin care să se poată justifica pe sine. Așa după...

SFÂNTUL AUGUSTIN DRESPRE DRAGOSTE ȘI LEGE (1) «Este scris: „Îți voi cânta Dumnezeule, cântare nouă; Te voi sărbători în psaltire cu zece strune” (Ps 143, 9). Prin psaltire cu zece strune înțelegem cele zece porunci ale Legii. Dar, a cânta și a sărbători este ocupația celor care îl iubesc pe El, căci frica era partea vechiului om, și dragostea este duhul omului celui nou. Și așa distingem cele două Testamente, pe cel Nou și pe cel Vechi, figurate, spune Apostolul, de cei doi fii ai lui Avraam, dintre care cel dintâi este născut din roabă și...

PAPA BENEDICT XVI DESPRE BISERICA SARE ȘI LUMINĂ A LUMII «Biserica nu este o organizație dintre multele altele sau un fel de stat în stat, care ar trebui, în consecință, să fie constituit după același reguli democratice ale jocului. Ea este cu totul altceva, o forță spirituală, ca să zic așa. Ea are forma sa socială și organizatorică, dar este esențialmente un izvor de forță, care furnizează ceea ce statul, cu de la sine putere, nu poate să aibă. Există o formulare, devenită deja proverbială, a lui Böckenförde: „Societatea democratică trăiește...