Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Dumnezeu din conștiință mai întâi, apoi Patria

Dragi prieteni,

La întrebarea farizeilor și irodienilor cui trebuie să dăm tribut, Cezarului sau lui Dumnezeu, Isus răspunde că și Cezarului, și lui Dumnezeu, dar mai întâi lui Dumnezeu a cărui imagine este întipărită în conștiință, și apoi Cezarului a cărui imagine este imprimată pe monedă. În orice împrejurare Dumnezeu trebuie servit mai întâi, apoi patria, bunurile și treburile pământești. Dar, în mod paradoxal, îndeplinindu-ne cum se cuvine datoriile pământești, îi aducem cult lui Dumnezeu. Oricum raportul este greu de gestionat.

Înainte de a asculta predica despre posibilele relații tensionate dintre datoriile față de Biserică și cele față de Stat, dintre datoriile religioase și cele civile, vă invit să citiți câteva gânduri ale sfântului Thomas Morus către fiica sa Margareta, pentru că ating această problematică. Dând ascultarea conștiinței sale, nu a semnat „Actul de Suveranitate al Bisericii Engleze” și, implicit, ruptura de Biserica Romei. Pentru acest motiv și-a pierdut bunurile, patria și chiar viața. Biserica catolică îl sărbătorește pe sfântul Thomas Morus în ziua de 22 iunie, ca model de curaj în mărturisirea credinței în situațiile grele în care tributul acordat Cezarului contravine legii lui Dumnezeu.

«Draga mea Margareta, știu că din cauza răutății mele aș merita să fiu părăsit de Dumnezeu, totuși, nu pot decât să mă încred în bunătatea sa milostivă, pentru că harul său m-a întărit până acum și a dat inimii mele atâta seninătate și bucurie încât m-a făcut disponibil ca mai degrabă să pierd bunurile, patria și chiar viața decât să jur împotriva conștiinței mele. El a făcut ca regele să fie de partea mea, așa încât s-a limitat să-mi ia numai libertatea. Îți voi spune mai mult. Harul lui Dumnezeu mi-a făcut mult bine și mi-a dat o așa putere spirituală, încât consider închisoarea ca principala binefacere care mi-a fost făcută. De aceea, nu pot să mă îndoiesc de harul lui Dumnezeu. Dacă el va voi, va putea să-l mențină binevoitor față de mine pe rege, ca să nu-mi facă nici un rău. Dar dacă el decide ca eu să sufăr pentru păcatele mele, cu siguranță că harul său îmi va da puterea să accept toate cu răbdare și, poate, chiar cu bucurie.

Bunătatea sa infinită, pentru meritele prea marii sale pătimiri, va face ca suferințele mele să folosească pentru a mă elibera de suferințele purgatoriului și să-mi dobândească răsplata dorită în cer.

Mica mea Margareta, nu pot și nu vreau să mă îndoiesc de el, chiar dacă mă simt așa de slab. Chiar și atunci când ar trebui să-mi fie așa de frică încât să fiu înfrânt, îmi voi aminti de sfântul Petru care, din cauza credinței sala slabe, a început să se scufunde în lac la prima adiere de vânt și aș face cum a făcut el, adică l-aș invoca pe Cristos și l-aș ruga să mă ajute: „Doamne, salvează-mă!” (Mt 14, 30). Fără îndoială, în acel moment el mi-ar întinde mâna sa sfântă pentru a nu lăsa să mă înec în marea agitată.

Dacă el ar permite ca eu să-l imit și mai departe pe sfântul Petru, cedând, jurând și tăgăduind (să mă ferească și să mă elibereze Domnul prin pătimirea sa preaiubitoare și mai curând să mă facă să pierd decât să înving cu prețul acestei nimicnicii), și în cazul acesta nu aș înceta să mă încred în bunătatea sa, fiind sigur că el și-ar îndrepta spre mine privirea sa milostivă, așa cum a făcut sfântul Petru, și m-ar ajuta să mă ridic și să mărturisesc din nou adevărul pe care-l simt în conștiința mea. M-ar face să simt aici, pe pământ, rușinea și durerea pentru păcatul meu.

Oricum, Margareta, știu bine că, fără vina mea, Dumnezeu nu va permite niciodată ca eu să pier. Pentru aceasta, mă încredințeze lui în întregime, plin de cea mai puternică încredere. Chiar presupunând pieirea mea din cauza păcatelor mele, chiar și atunci aș sluji spre lauda dreptății divine. Am însă încredere statornică, Margareta, și trăiesc speranța sigură că mila plină de iubire a lui Dumnezeu va mântui sărmanul meu suflet și mă va învrednici să laud milostivirea sa.

De aceea, buna mea fiică, să nu se tulbure niciodată inima ta pentru orice mi s-ar întâmpla în lumea aceasta. Nu se întâmplă nimic fără ca Dumnezeu să vrea și eu sunt sigur că, dacă el vrea, orice s-ar întâmpla, oricât de rău ar părea, în realitate, va fi întotdeauna spre mai bine.»

Din „Scrisoare către fiica mea”, Margareta, scrisă în închisoare de Thomas Morus, în: Liturgia orelor, III, Iași 2011, 1369-1371.

Mai jos puteți să ascultați predica din 22 octombrie 2017:

 

  • 22 octombrie 2017