Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Duminica este cartea de identitate a fiecărui creștin

Dragi prieteni,

Azi, 3 iunie 2018, la liturghia de la 12.15, în catedrala sf. Iosif din București, am vorbit despre importanța zilei de duminică în formarea și dezvoltarea identității noastre creștine. Am dezvoltat ideea că duminica este ca un fel de carte de identitate, cip sau buletin biometric al ființei noastre creștine. Suntem creștini și creștem în identitatea noastră creștină în măsura în care participarea noastră la celebrarea duminicală este activă și se prelungește, apoi, în liturgia aproapelui, cum spunea fer. Vladimir Ghika, cu acea liturghie de după liturghie, imitând iubirea-dăruire de sine a lui Isus din Euharistie în gesturi de mângâiere și de ajutorare a celor mai nevoiași decât noi.

Precizez că duminica aceasta, în București, a fost o zi foarte călduroasă, aproape caniculară, de aceea, poate, au fost mai puțini credincioși la liturghie decât în mod obișnuit. Totuși, cred că un alt lucru a contat mai mult, și anume, după masă, începând de la ora 16 a avut loc tradiționala procesiune cu Prea Sfântul Sacrament pe străzile Capitalei, pornind de la biserica italiană și ajungând la biserica catedrală. Au fost prezenți mulți credincioși din diferite parohii ale Bucureștiului.

Un detaliu mi-a atras atenția. În timpul procesiunii copiii care au făcut prima împărtășanie anul acesta, dar și câțiva din anii anteriori, au mers în fața Prea Sfântului Sacrament și au aruncat pe jos petale de flori realizând un fel de covor floral pe care venea Isus Euharistic. Când am pornit de la biserica italiană, covorul era mai intens, mai consistent; pe măsură ce ne-am apropiat de catedrală, covorul a devenit mai subțire. Copiii nu mai aveau petale și legănau încoace și încolo coșulețele goale până când au intrat în biserică. Aici s-au așezat cuminți în locurile rezervate lor. Stăteau fericiți și mulțumiți că au terminat cu bine o lucrare încredințată lor. Dar și părinții lor păreau să fie la fel, fericiți și mulțumiți. Mi-a venit un gând atunci: ce ar fi dacă am proceda și noi la fel cu Isus primit în Sfânta Împărtășanie, dar în sens invers? Adică, pornind de la biserică spre casă, să încercăm să aruncăm „flori de admirație” și „flori de imitație” în fața lui Isus Euharistic, dar tot mai multe pe măsură ce ne apropiem de casă, de serviciu, de locurile unde îi întâlnim pe frații și surorile noastre care au nevoie de mângâierea prezenței noastre cristofore. Astfel, cred că am putea fi și noi fericiți și mulțumiți, asemenea copiilor din catedrală, dar și Isus ar fi la fel privind la noi: fericit și mulțumit că a venit în inima noastră. Da, cred că se poate așa ceva, și dacă nu, oare de ce?

Mai jos puteți să ascultați predica de la liturghia de la 12. 15:

  • 3 iunie 2018

Lasă un răspuns