Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Sfântul Ștefan și Pruncul Isus din inima noastră

Sfântul Ștefan a fost sărbătorit ieri de creștinii romano-catolici, iar astăzi de cei greco-catolici și ortodocși. Potrivit specialiștilor în studiile biblice, sfântul Ștefan a fost unul din cei șaptezeci și doi de ucenici ai Domnului. După Înălțarea lui Isus la cer a fost ales și a devenit unul din cei șapte diaconi ai Bisericii primare (cfr. Fap 6 – 8,3). Alegerea și lucrarea celor șapte diaconi au fost încununate cu mare succes. Dar mai ales Ștefan, „plin de har și de putere, săvârșea minuni și semne mari în popor” (Fap 6,8).

Mulți dușmani i s-au ridicat împotrivă, „însă nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea” (Fap 6,10). A fost dus în fața Sinedriului și acuzat că a rostit blasfemii la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu. A fost condamnat la moarte prin ucidere cu pietre. În timp ce își dădea sufletul, asemenea Învățătorului, i-a iertat pe dușmanii săi și și-a încredințat toată ființa lui Dumnezeu. Ultimele cuvinte ale lui Ștefan muribund au fost: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Fap 7, 56).

Nașterea Domnului la Betleem a deschis cerurile pentru fiecare om care crede în divinitatea lui. Trăim vremuri mai puțin prielnice credinței creștine. Neîndoielnic, nu este pentru prima dată când creștinii se confruntă cu asemenea provocări. Dar, astăzi, în contextul creștinismului românesc, sărbătoarea Crăciunului este amenințată de pericolul desființări sau eliminării sărbătoritului, adică a lui Isus Prunc, chiar din interior. Am căutat să explic în predica pe care am ținut-o ieri la biserica „Sf. Tereza” din București că imaginea Pruncului Isus din inima noastră ar trebui ștearsă de praf. Mai mult ar trebui mângâiată până când Isus devine o persoană vie care să inspire relații de bunăvoință, de pace față de cei din jur. O lume mai puțin violentă, decentă are de-a face cu Nașterea Domnului în inima oamenilor. Detalii în predica postată mai jos.

  • 27 decembrie 2018
Maria Model și Regină a Iubirii care poartă de grijă

În ultima duminică din Advent Biserica o propune pe Maria, Maica Domnului, model de pregătire pentru celebrarea Crăciunului. Punctul de plecare al meditației noastre este evanghelia duminicii, care redă episodul vizitei Sfintei Fecioare la verișoara sa Elisabeta. Aici trei verbe atrag atenția cititorului: a porni (a se duce) în grabă, a se întâlni, a vesti. Ele devin un fel de program pentru creștinii din zilele noastre. Harul lui Dumnezeu dă ghes. Nu poate, nu vrea să stea singur în interiorul omului. Harul înseamnă relație cu Dumnezeu și cu semenii. Harul prezenței lui Dumnezeu în tine te scoate pe tine din tine și te poartă spre întâlnirea cu celălalt. În această privință Maria este model și regină.

Dar, înainte de a vedea dacă aceste verbe sunt în desfășurare în viața noastră, am pus o altă problemă. Care este semnificația spirituală a Crăciunului? Am folosit o parabolă scrisă de filosoful danez Soren Kierkegaard. Povestea spune că trăia cândva, undeva un rege bogat și puternic, care nu se simțea bine în palatul său. Avea nevoie de o soție care să-l iubească cu adevărat și să dea sens vieții lui. Umblând aiurea prin satele din regatul său, a văzut o tânără țărancă foarte frumoasă. S-a îndrăgostit pe loc. Dar cum să o aducă în palatul său? Exista un prag social care făcea diferența între țărani și familia regală. Nu putea fi trecut cu ușurință. A cerut sfat.

Un consilier i-a spus să-i dea poruncă tinerei țărănci ca să vină în palatul său. Asta ar fi fost îndeajuns. Pentru că el îi este rege. Tânăra ar fi trebuit să asculte, dacă regele i-ar fi dat poruncă, nu-i așa? Dar regele nu voia o iubire de slugă, ci o iubire adevărată de la egal la egal. Un alt consilier i-a sugerat să-i ofere tinerei de care se îndrăgostise multe daruri, pentru a o impresiona și a o atrage să-l iubească. Dar regele nu voia o iubire cumpărată cu daruri materiale, ci o iubire liberă. În fine, un alt consilier i-a spus că ar fi bine să se îmbrace în haine de țăran și să trăiască în satul cu pricina până când fata se va fi îndrăgostit de dânsul. Apoi să-i spună cine este și să vină cu ea la palat. Dar regele nu voia o iubire amăgitoare, falsă, ci o iubire sinceră, onestă. După ce i-a ascultat pe toți sfătuitorii săi, regele a luat o decizie de unul singur. Ascultați predica de mai jos ca să vedeți deznodământul poveștii. Totodată veți vedea cât de mult seamănă iubirea lui Dumnezeu născut Prunc la Betleem cu iubirea căutată de regele din parabolă. Isus a venit la noi prin Maria. De aceea, putem spune că prin Maria, dacă rămânem pe drumul arătat de ea, ajungem la Isus. Crăciun fericit! La mulți ani!

Predica se găsește aici:

  • 23 decembrie 2018
Cum să devenim „Sfântul Ioan Botezătorul” Azi?

Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului sunt sfinții cei mai cunoscuți ai Bisericii creștine nedespărțite. Maica Domnului întruchipează idealul feminin de sfințenie. Sfântul Ioan Botezătorul arată culmea sfințeniei pentru bărbați. Aceasta este părerea lui Paul Evdokimov în minunata lui carte: Femeia și mântuirea lumii. Cartea a fost tradusă în limba română în 2015 și publicată de editura Sophia. Volumul îl ajută pe cititor să înțeleagă cum poate fi germinat charismatic și plămădit în fiecare om „eternul feciorelnic”.

Totuși, din carte mi-a atras atenția o altă chestiune. Și anume afirmația autorului că, astăzi, cultul liturgic adus Sfântului Ioan Botezătorul a scăzut. Se pare că alți sfinți i-au luat locul, de exemplu sf. Iosif din tradiția creștinismului catolic. Sau sfântul Anton de Padova, cu mai multă priză la popor, tinde să obtureze fervoarea în a-l cinsti și imita pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Într-adevăr, din primele veacuri ale creștinismului și până în secolul al XIX-lea, în multe icoane, mozaicuri sau statui Isus a fost reprezentat de cele mai multe ori cu Maica Domnului, deoparte, iar de cealaltă parte, Sfântul Ioan Botezătorul. Datorită relației lor speciale cu Christos, Maria mai este numită Deipara sau Deisis, Născătoare de Dumnezeu, iar Sfântul Ioan Botezătorul, Înainte Mergătorul lui Isus.

Evanghelia din duminica a III-a a Adventului a fost o invitație la reevaluarea exemplului de relație cu Isus Christos pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru faptul de a fi fost un autentic „prieten al mirelui” (In 3, 2), care este Christos, a meritat din partea lui Isus aceste cuvinte de apreciere: Ioan Botezătorul este „cel mai mare dintre cei născuți din femeie” (Lc 7, 28).

Coincidența cu Duminica Bucuriei,cum mai este numită Duminica III-a din Advent, nu este întâmplătoare. Bucuria izvorăște din iubire. Bucuria se manifestă atunci când cel care iubește se află în prezența binelui dorit sau, în absența lui, pentru că binele dorit se află în celălalt. Putem institui relații pătrunse de bucurie cu cei din jurul nostru. Câteodată binele dorit este prezent, și atunci iubirea se numește bucurie, altădată binele lipsește, și atunci iubirea se transformă în milostivire. Mai multe detalii despre modul în care putem deveni astăzi un alt Sfânt Ioan Botezătorul găsiți în predica postată mai jos.

  • 16 decembrie 2018
Advent și Post ca experiență a pustiului

În Advent Biserica Catolică ne invită să facem post. Practica postului nu a fost abolită de Conciliul Vatican II, așa cum cred sau speră unii neinformați teologic. A rămas în vigoare și a fost propusă din nou de Catehismul Bisericii Catolicii.

Pentru a desemna cumpătarea în mâncare, vorbe, comportament, îmbrăcăminte sau în dorințele inimii sunt folosiți diferiți termeni. Dar sensul este același, fie că se vorbește de abstinență, asceză, pocăință, practici și liturgii penitențiale, pelerinaje în semn de pocăință, privațiuni de bună voie etc.

Postul reconfirmat de Biserica Catolică și-a lărgit aria de aplicabilitate. Nu se referă doar la cumpătarea în mâncare și băutură. S-a extins la alte „lucruri” pe care le consumăm, poate, în exces. De exemplu, fumatul, băutul, privitul la televizor, joaca sau pierderea timpului pe internet, folosirea tabletei, vorbitul la telefon etc.

Să reținem un aspect important în practicarea postului. Accentul trebuie pus pe finalitatea acestei practici, nu pe aspectul „material” al renunțării. Să încercăm să ne distanțăm de acele detalii existențiale care fac să pierdem din vedere esențialul. Pentru creștini esențialul vieții este comuniunea cu aproapele și cu Dumnezeu Unul și Întreit.

În a doua duminică de Advent am fost invitați să mergem în pustiu. Exemplul sfântului Ioan Botezătorul a fost pus în centrul Evangheliei. Trebuie să-l urmăm! Cum? Să mergem în pustiu și să facem experiența coborârii Cuvântului asupra noastră. Da, asta s-a întâmplat cu Ioan Botezătorul. În pustiu Cuvântul Domnului a coborât asupra lui. După această „coborâre” a început să predice spunând: pregătiți calea Domnului! (cf. Lc 3, 1-6).

Sunt destule motive pentru a face experiența spirituală a pustiului în acest Advent 2018. Trăim într-o cultură care caută să-l înlocuiască pe Dumnezeul adevărat cu alți zei sau idoli. Aceștia sunt diferiți. Idolii comuni din zilele noastre se numesc dezinteres practic față de Dumnezeu în week-end, distracție cu orice preț, plăcere fără limită, politică fără morală, știință fără etică, muncă ca sursă de îmbogățire etc.

De asemenea, poate am alunecat cu știința sau fără știința noastră într-un creștinism fără religie, fără spiritualitate, fără Christos. Pustiul ne va ajuta să ne întoarcem la Dumnezeul revelat în Pruncul din ieslea Betleem-ului, dar nu fără încercări și renunțări. Detalii găsiți în predica postată mai jos.

  • 9 decembrie 2018
Neprihănita Zămislire cauza bucuriei noastre

Neprihănita Zămislire este o sărbătoare celebrată cu multă bucurie de credincioșii catolici. Sărbătoarea nu este cunoscută de credincioșii ortodocși, deși celebrează sărbătoarea „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”. În calendarul creștin se celebrează ziua de naștere pentru viața acestui pământ doar în cazul a trei persoane. Acestea sunt sfânta Fecioară Maria, sfântul Ioan Botezătorul și Isus Mântuitorul. Teologia catolică a dezvoltat reflecțiile asupra sfințeniei Fecioare Mariei înainte și după nașterea sa. Astfel Biserica Catolică a ajuns să susțină în baza revelației divine (Gen 3, 15 și Lc 1, 28) ca adevăr de credință că Maria a fost zămislită fără de păcat strămoșesc.

În această privință s-a remarcat Fericitul Ioan Duns Scotus (m. 1308), care a afirmat, printre altele, că Isus Christos s-ar fi întrupat și fără păcatul lui Adam. De asemenea, a mai spus că Maria a fost pregătită încă din veșnicie pentru a deveni mamă a Fiului lui Dumnezeu. Scopul întregului univers este întruparea lui Christos. Prin urmare, Maria a fost scutită de pata păcatului strămoșesc din prima clipă a existenței sale. Maria a fost neprihănit zămislită și nu a cunoscut nici un fel de păcat. Nici păcat originar, nici păcat actual, motiv pentru care a fost ridicată cu trupul și sufletul la cer.

Această lucrare dumnezeiască nu trebuie interpretată ca un fel de atingere a principiului universalității mântuirii în Christos. S-a făcut o excepție de la universalitatea păcatului originar (cf. Rom 5). Datorită acestui privilegiu persoana Mariei este „tota pulchra” („toată frumoasă”, cf. Ct 4, 7), „plină de har” (Lc 1, 28). Păcatul nu a atins nici trupul, nici sufletul Fecioarei.

Unii sfinți părinți ai Bisericii au avut rezervele lor teologice față de Neprihănita Zămislire, de exemplu sfântul Bernard, sfântul Toma de Aquino, sfântul Bonaventura. După ce s-au clarificat reținerile lor, în 8 decembrie 1854, Biserica Catolică a proclamat ca adevăr de credință Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria. Cu acest titlu Maria strălucește și luminează drumul tuturor acelora care vor să ajungă la Isus, Fiul lui Dumnezeu.

În contextul Adventului am vorbit despre Neprihănita Zămislire și am subliniat în predica de astăzi două lucruri. Mai întâi sfințenia ca încredere în Dumnezeu și, apoi, libertatea ca exercițiu al ascultării. Pornind de la prima lectură (Gen 3, 9-15.20) am dezvolta sensul păcatului ca neîncredere, fugă și teamă de Dumnezeu. Domnul striga în Eden: „Adame, unde ești?” Iar Adam stătea undeva prin grădină gol, ascuns și înfricoșat (cf. Gen 3, 9-10). În evanghelie am văzut sensul libertății, rod al ascultării. Aici este vorba despre libertatea Mariei care alege să colaboreze la planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. În timpul Adventului creștinii sunt chemați să nască speranța mântuirii în lume. Lucrul acesta se poate face prin alegeri de viață bazate pe încrederea în Dumnezeu și pe libertatea ca exercițiu de ascultare. Dar pentru asta trebuie să se desprindă de obișnuințele egoiste și individualiste. Să-i facă mai mult loc aproapelui și lui Dumnezeu.

Maria este cauza bucuriei creștinilor, pentru că prin ea a venit Isus Christos în lume, și prin ea lumea poate să ajungă la Isus Domnul. Ad Jesum per Mariam! Detalii găsiți în predica postată mai jos.

  • 8 decembrie 2018