Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Căsătoria și bicicleta cu patru pedale

Se folosesc multe imagini pentru a descrie căsătoria. Dintre toate cea mai folosită pare să fie imaginea casei de piatră, adică familia trebuie să fie construită pe o stâncă, ca să reziste la furtuni. Aici este vorba de stânca credinței, stânca iubirii, care este Cristos. Apoi, căsătoria este comparată cu un turn; toți care stau înăuntru vor să iasă afară și toți care stau afară vor să intre înăuntru. De asemenea, căsătoria este asemuită cu un jug sau o povară care se poartă în doi. În fine căsătoria este comparată cu un inel care îi unește pe cei doi și care are valoare numai dacă cei doi sunt împreună. Dar imaginea bicicletei cu patru pedale cred că a fost folosită mai puțin.

Am recurs la această asemănare sâmbăta trecută, 25 august 2018, în catedrala sf. Iosif din București, când am celebrat căsătoria a doi tineri, unul de confesiune catolică, celălalt de confesiune ortodoxă. Am celebrat o căsătorie mixtă. După cum știți, Biserica Catolică îi invită pe tinerii care se află în această situație să scoată și să aducă ceea ce este mai bun din propria tradiție religioasă în noua familie ce se constituie. Să pună la lucru experiențele frumuseții umane și creștine din propria tradiție la temelia construcției noului cămin. De aceea, Biserica Catolică vede în familiile mixte un semn de speranță pe drumul refacerii unității creștine.

Dar pentru ca acest semn să nu fie zădărnicit am insistat în timpul predicii ținute ca tinerii să răspundă cu generozitate chemării pe care le-o adresează Duhul Sfânt, Domnul și de Viață Dătătorul. Să fie uniți și generoși cu Viața! Să fie exemple de virtute și de trăire a vocației creștine! Să dea mărturie cu curaj despre frumusețea vieții de familie într-o lume în care se înmulțesc divorțurile, căsătoriile de probă sau uniunile civile. Pentru a izbuti le-am sugerat să-și imagineze că, prin căsătorie, amândoi se află pe o bicicletă cu două rânduri de pedale. Bicicleta merge bine, dacă amândoi bicicliștii pedalează. Merge și dacă pedalează numai unul, dar nu așa cum ar trebui. Curajul de a face acest lucru îl pot primi de la sfinții patroni ai familiei, cum sunt sfânta Familie din Nazaret sau sf. Ioan Paul al II-lea pe care trebuie să-i invoce/evoce cât mai des.

Le-am urat: „Casă de piatră!”, „Viață lungă și rodnică!”, „Drum bun și senin în viață!”. Dar ca urările să devină realitate, trebuie respectată o condiție: să pedaleze amândoi.

Mai multe detalii puteți să ascultați în predica din 25 august 2018:

  • 31 august 2018
Credința moștenită se transmite dacă este trăită

Mulți dintre noi ne-am născut într-o familie sau într-un context cultural creștin. Am primit credința în familie, în biserică, în școală, în instituțiile sociale din care facem parte, dar nu poate că nu am reușit să ne-o însușim personal. În cazul acesta observăm că există două feluri de credință: una, credință moștenită, și alta, credință trăită. Ajungem să trăim credința dacă mai întâi am primit-o de la cineva sau prin cineva. Numim credința moștenită sau primită credință de mâna a doua, pentru că vine de la alții, din „mâinile” altora, are ceva „străin” în ea. Credința asumată personal în urma unei verificări individuale o numim credință de primă mână, adică subiectul se implică „personal”, responsabil în asumarea ei. Nu este vorba de o diferențiere calitativă, ci doar de mod de raportare, de relaționare, este credința calificată existențial. Credința trăită se poate transmite mai departe și ajunge la alții. Credința de mâna a doua rămâne la statutul de context cultural. Nu e ceva rău. Dimpotrivă. Se descrie, se explică, dar nu convinge, nu atrage, nu motivează alegeri importante de viață. Este o primă treaptă spre credința trăită. Din păcate astăzi crește numărul celor care se consideră credincioși doar din punct de vedere cultural. Cristos ne cheamă să trăim credința, să ne-o asumăm personal și să rămânem cu el și la bine, și la greu, dar mai ales în timpul încercărilor.

1). Creștini neînbisericiți

Creștinii care rămân doar creștini culturali mai sunt numiți creștini neînbisericiți, pentru că nu trăiesc credința în mod sacramental, participând la viața Bisericii. Unii dintre creștinii neînbisericiți încearcă o anumită verificare individuală, dar nu ajung să-l caute pe Cristos în Biserică, ci în afara ei. Aceștia cred că Isus Christos poate fi cunoscut doar teoretic, nu și cu viața. Climatul constituit din gesturi sacramentale și comunicări non verbale rodește cel mai bine profesiunea de credință în Isus Cristos, Sfântul lui Dumnezeu. Aici intră în discuție puterea exemplului creștinilor și forța invizibilă a Duhului Sfânt.

2). Credința intelectualizată

În fine mai există un fel de justificare prin care constatăm că unii ajung să facă parte dintre creștinii neînbisericiți, și anume aceștia trăiesc o credință la nivel de cunoștințe intelectuale, dogmatice, nu la nivel de relație existențială cu Cristos întrupat în Cuvântul Scripturii și în Euharistie.

3). Tentația docetistă

Tentația care stă mereu la pândă în viața acestora se numește docetism, adică tind să reducă credința în Isus Cristos om adevărat și Dumnezeu adevărat doar la credința în Cristos Dumnezeu adevărat. Docetismul este un curent spiritual care ignoră faptul că Isus Christos este și om adevărat. Pentru adepții docetismului umanitatea lui Cristos este un fel de apariție care poate fi neglijată fără consecințe importante pentru viața creștină de zi cu zi. Ispita de a refuza misterul întrupării sau greșeala de a nu ține cont de acest mister îl scoate pe cel credincios de pe orbita Bisericii. Se află în această situație cei care trăiesc o credință intelectualizată, fără referință la viața concretă, adică cei care rămân doar la credința de mâna a doua.

4). Cristos întreabă

Astăzi Isus Cristos le adresează lor, dar și nouă, următoarea întrebare: Nu cumva vreți să plecați și voi și să slujiți la alți dumnezei? (cfr. In 6, 67). Întrebarea este tulburătoare, dar benefică, fiindcă poate să trezească dorința de a trăi credința moștenită, de a avea o credință de primă mână. De asemenea, preoții ar trebui să și-o pună lor și credincioșilor pe care îi pregătesc la sacramente – la botez, la căsătorie sau la euharistie – fără teama că unii chiar vor pleca, fiindcă în Biserica lui Christos contează nu cantitatea, ci calitatea credincioșilor.

5). Catedrala Sf. Iosif la 12. 15

Deși foarte cald, la liturghia de la 12.15 au participat numeroși credincioși. M-am bucurat să-i revăd. Cu unii dintre ei am schimbat câteva păreri despre conferințele din China.

Mai multe detalii despre credința de primă mână puteți să aflați din predica postată mai jos.

  • 26 august 2018