Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Toma de Aquino: Iubirea intelectuală de Dumnezeu

Dragi prieteni,

Duminica trecută, 28 ianuarie 2018, Biserica catolică l-a amintit în calendarul său pe sfântul Toma de Aquino (1224/25-1274). Este vorba despre unul dintre cei mai mari gânditori ai Evului Mediu, actualul patron al școlilor catolice din întreaga lume, care a avut curajul să întoarcă spatele la toată opera sa intelectuală după ce a intuit că există ceva mai sus decât mintea sa umană. Elevii, studenții și profesorii catolici știu despre dânsul că a întruchipat iubirea intelectuală de Dumnezeu. A scris un număr impresionant de comentarii filosofice și biblice, sume teologice și filosofice, diferite alte texte a căror calitate principală este completitudinea. Într-adevăr, sfântul Toma este cunoscut pentru capacitatea sa de a face distincții și clasificări ale diferitelor tipuri și grade de realitate pe care le prezintă mai apoi într-o unitate coerentă. După lectura câtorva pagini din lucrările sale, îți dai seama imediat că în spatele acestei metode se găsește ceva mai mult decât o simplă curiozitate intelectuală. Da, sfântul Toma l-a iubit pe Dumnezeu cu o statornică iubire intelectuală, așa după cum se poate vedea în următorul citat:

„Diversitatea și multiplicitatea lucrurilor sunt stabilite de primul agent, Dumnezeu, care dorește ca toate creaturile să participe la perfecțiunile sale și să le exprime fiecare în felul său; și, pentru că bunătatea sa nu ar putea să fie reprezentată în mod adecvat de o unică creatură, Dumnezeu a produs mai multe creaturi diferite, astfel că ceea ce îi lipsește uneia pentru a reprezenta bunătatea divină să fie suplinită de alta. Într-adevăr, bunătatea, care în Dumnezeu este simplă și uniformă, în creaturi este multiplă și împărțită; prin urmare întregul univers participă la bunătatea divină într-un mod mai perfect și o reprezintă mai bine decât o singură creatură”[1].

Pentru a-l sărbători în anul acesta, vă propun spre meditație acest gând: Toma susține că orice om caută să ajungă la Dumnezeu, care este simplitatea în sine, dar lucrul acesta este posibil în măsura în care ființa umană reușește să cuprindă cu ajutorul minții sale plinătatea și varietatea realității. Deci, săă îndrăznim să gândim!

Mai multe detalii despre viața, opera și actualitatea sfântului Toma de Aquino în interviul de mai jos difuzat duminica trecută de Radio România Actualități.

[1] Sancti Thomae de Aquino, Summa theologiae, I, q. 47, a. 1, trad. Wilhelm Dancă.

Puteți să ascultați interviul mai jos:

  • 30 ianuarie 2018