Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Fii în întregime ceea ce ești, nu pe jumătate!

Dragi prieteni,

A fi în întregime ceea ce ești constituie condiția de posibilitate pentru a face parte din împărăția inaugurată de Isus Cristos. Pentru a ne aduce aminte de ceea ce suntem potrivit voinței Creatorului și, apoi, potrivit alegerilor noastre, vă invit să citiți și să meditați câteva gânduri pe această temă din Catehismul Bisericii Catolice.

«396. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său și l-a statornicit în prietenia sa. Făptură spirituală, omul nu poate trăi această prietenie decât sub forma supunerii de bunăvoie față de Dumnezeu. Acest lucru îl exprimă interdicția pentru om de a mânca din pomul cunoașterii binelui și răului, „căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri” (Gen 2, 17). „Pomul cunoașterii binelui și răului” (Gen 2, 17) evocă în chip simbolic granița de netrecut pe care omul, în calitate de creatură, trebuie să o recunoască liber și să o respecte cu încredere. Omul depinde de Creator; el este supus legilor creației și normelor morale care reglementează folosirea libertății.

397. Omul, ispitit de diavol, a lăsat să se stingă în inima sa încrederea față de Creatorul său și, abuzând de libertatea proprie, nu s-a supus poruncii lui Dumnezeu. În aceasta a constat cel dintâi păcat al omului. Ca urmare, orice păcat va fi o nesupunere față de Dumnezeu și o lipsă de încredere în bunătatea lui.

398. Prin acest păcat, omul s-a preferat pe sine împotriva lui Dumnezeu, împotriva exigențelor condiției sale de creatură și, deci, împotriva propriului bine. Creat într-o stare de sfințenie, omul era destinat să fie pe deplin „îndumnezeit” de Dumnezeu în glorie. Sedus de diavol, el a voit „să fie ca Dumnezeu”, dar „fără Dumnezeu și punându-se pe sine înaintea lui Dumnezeu, nu conform cu Dumnezeu”.

399. Scriptura arată consecințele dramatice ale acestei prime neascultări. Adam și Eva pierd de îndată harul sfințeniei originare. Le e teamă de acest Dumnezeu, despre care și-au creat o imagine falsă, aceea a unui Dumnezeu gelos de prerogativele sale.

400. Armonia în care erau, datorată dreptății de la început, este distrusă; stăpânirea facultăților spirituale ale sufletului asupra trupului este nimicită; unirea dintre bărbat și femeie este supusă tensiunilor; relațiile lor vor fi marcate de poftă și tendința de dominare. Armonia cu creația este ruptă: creația vizibilă a devenit pentru om străină și ostilă. Din cauza omului, făptura e supusă „deșertăciunii” (Rom 8, 20). În sfârșit, consecința vestită în mod explicit pentru ipoteza neascultării se va înfăptui: omul „se va întoarce în țărâna din care a fost luat” (Gen 3, 19). Moartea își face intrarea în istoria omenirii.

401. După acest prima păcat, o adevărată „invazie” a păcatului inundă lumea: fratricidul lui Cain asupra lui Abel; corupția generală ca urmare a păcatului; apoi, în istoria lui Israel, păcatul se manifestă adesea mai ales ca infidelitate față de Dumnezeul legământului și ca încălcare a Legii lui Moise; și după Răscumpărarea adusă de Cristos, printre creștini, păcatul se manifestă în multiple feluri. Scriptura și Tradiția Bisericii reamintesc necontenit prezența și universalitatea păcatului în istoria omului: „Ceea ce ni se dezvăluie prin Revelația divină este confirmat de propria noastră experiență. Într-adevăr, omul, dacă își cercetează lăuntrul inimii, descoperă că este înclinat spre rău și cufundat în multe feluri de rele ce nu pot proveni de la Creatorul său, care este bun. Refuzând adeseori să-l recunoască pe Dumnezeu ca pe principiul său, omul a frânt și ordinea cuvenită în relație cu scopul său ultim și, în același timp, întreaga armonie cu sine, cu semenii și cu toată creația” (GS 13, 1).

Din Catehismul Bisericii Catolice, București 1993, nr. 396-401, pp. 93-94.

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 5 noiembrie 2017